Mulți oameni vin în coaching convinși că problema lor este lipsa de disciplină, lipsa de voință sau „slăbiciunea”. Când stăm de vorbă, devine evident că nu asta e problema. Dimpotrivă, sunt extrem de exigenți cu ei înșiși, nu își iartă greșelile, nu își recunosc nevoile și nu își acordă niciun spațiu de umanitate. Din afară, par puternici. În interior, trăiesc cu un critic permanent în cap. Asta este una dintre cele mai comune forme de autosabotaj.
Autosabotajul nu arată mereu spectaculos. De multe ori nu e vorba de decizii „nebunești”, ci de lucruri mărunte, repetate zilnic: îți spui constant că nu e suficient ceea ce faci, îți minimalizezi reușitele, îți compari fiecare pas cu cineva „mai departe”, îți anulezi bucuria de teamă „să nu te culci pe-o ureche”. În timp, ajungi să nu mai pornești nimic important, pentru că știi că, orice ai face, vocea din interior va spune că nu e destul.
Când ești prea dur cu tine, orice obiectiv se transformă într-o judecată. Nu mai ai proiecte, ai teste pe care trebuie să le treci ca să „demonstrezi” că valorezi ceva. Nu îți mai permiți să fii în proces, vrei doar rezultate perfecte. Iar dacă apare o eroare, o ezitare sau o amânare, nu te uiți la context, ci tragi imediat concluzia „așa sunt eu, nu sunt în stare”. Asta nu te motivează, te blochează.
În coaching individual, unul dintre primele lucruri pe care le lucrăm este felul în care îți vorbești. Nu pentru că „trebuie să fii pozitiv”, ci pentru că modul în care te tratezi influențează direct ce îți permiți să încerci. Dacă știi că orice pas greșit va fi pedepsit cu o avalanșă de critică interioară, este normal să nu mai faci pași. Nu e lene. Este un mecanism de protecție împotriva propriei tale durități.
Autosabotajul mai apare și atunci când îți setezi obiective nerealiste, într-un timp mult prea scurt, fără resurse reale, doar ca să ai cu ce „dovedi” că nu ești suficient. Îți propui să schimbi totul de luni: job, obiceiuri, relații, stil de viață. Evident că nu reușești. Iar când nu reușești, în loc să ajustezi planul, îți confirmi povestea: „uite, iar nu m-am ținut de nimic”. În loc să înveți din realitate, folosești realitatea ca să te lovești.
Un program de coaching te scoate din acest cerc vicios. Nu pentru că cineva te complimentează artificial, ci pentru că începi să vezi concret cum îți construiești singur eșecurile. De multe ori, când îți pui pe hârtie ce ți-ai cerut de fapt să faci într-o perioadă scurtă, îți dai seama că nici tu nu ai fi angajat pe cineva în condițiile alea. Îți dai seama că nu ai lucrat cu tine, ci împotriva ta.
Un pas important este să separi fermitatea de cruzime. Poți să fii ferm cu tine fără să fii violent. Poți să îți ceri să te ții de un angajament, fără să te faci praf dacă aluneci. În coaching, construim treptat un alt tip de voce interioară: una care spune „ai greșit aici, hai să vedem de ce și ce schimbăm”, nu „ești varză, nu ești bun de nimic”. Diferența pare mică la nivel de cuvinte, dar este uriașă la nivel de efect.
Când înveți să nu mai fii permanent împotriva ta, apar două lucruri noi: curajul de a începe și capacitatea de a continua. Nu mai e nevoie să te forțezi cu motivație, pentru că nu îți mai sabotezi propriile încercări. Poți să îți setezi obiective realiste, poți să înveți din ce nu a mers, poți să ajustezi direcția fără să transformi totul într-un verdict despre valoarea ta ca om.
La Evolize, văd des același tipar: oameni care au nevoie de coaching pentru încredere, dar care vin convinși că au „o problemă de caracter”. Când începem să lucrăm, devine clar că nu le lipsește capacitatea, le lipsește un mod sănătos de a fi cu ei înșiși. Că sunt excesiv de toleranți cu ceilalți și excesiv de duri cu propria persoană. Că oferă înțelegere tuturor, mai puțin lor.
Dacă recunoști la tine această duritate continuă, nu înseamnă că trebuie să îți pui brusc ochelari „roz” și să pretinzi că totul e minunat. Înseamnă că e momentul să îți dai voie să construiești un alt tip de relație cu tine: una în care poți să greșești fără să te distrugi, una în care poți să înveți fără să te umilești, una în care poți să crești fără să trăiești mereu sub amenințarea propriului tău bici.
Poți începe acest proces într-un cadru clar, într-un coaching individual în care tema este tocmai felul în care te tratezi pe tine. De acolo, orice obiectiv – schimbare de job, proiect personal, relații, obiceiuri – devine mai realist, pentru că nu îl mai așezi pe un teren minat de auto-critică. Dacă simți că e momentul să lucrezi aici, intră pe Evolize, deschide pagina de servicii și alege forma de program de coaching care îți permite să abordezi povestea asta în ritmul tău. Iar dacă nu ești sigur de unde să începi, îmi poți scrie prin formular de contact și clarificăm împreună, într-o discuție scurtă, care ar fi următorul pas potrivit pentru tine.